Ema Ionescu

ACTOR

Viața găsește mereu feluri noi în care să te surprindă, trebuie doar să fii prezent, activ, abia așteptând-o. Ultima mea mare uimire a fost că am ajuns la Teatrul Logos, parcă toată viața pregătindu-mă, neștiind, pentru asta. Am aflat, așadar, după o încercare fericit de eșuată de a deveni psiholog că mai tot ce este patologizabil în psihologia modernă este un avantaj la teatru. Așa că sunt nespus de fericită că pot simți enorm și vedea monstruos (și) pe scenă, un loc de care n-am știut că îmi este atât de dor. Într-un an am fost de la domnișoară la curtea ducelui Orsino în “A 12-a Noapte” la preoteasă egipteană în “Renăscut” la Euphorion și apoi Margareta în Faust și sunt etern recunoscătoare colegilor și îndrumătorilor mei că mă lasă și mă ajută să simt așa, la puterea a 10-a. Atâta timp cât măcar un om din sală pleacă modificat sufletește după un spectacol, datoria mea este îndeplinită. Nimic nu cred că m-a făcut să evoluez mai repede și mai complex decât teatrul. Poate doar iubirea. Sau acestea sunt indisolubile legate…?


Născut: 2001, București

Semnul zodiacal: Leu

Studii:
Colegiul Național “Sfântul Sava”
Centrul de Excelență în Filosofie
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Psihologie, Universitatea București (2020 – 2022)

Experiențe la alte companii:
Criminalii” (adaptare după “Crima din strada Lourcine”),
“Fluturii sunt liberi” – spectacole organizate independent, pe scena Colegiului Național “Sfântul Sava”
Scurtmetraj, “Luminița” pentru festivalul Super, regizat de Vlad Dragne (Dactyl Films) (https://youtu.be/xj1cKRizyZI?is=ZELxct3cUw5KZ_eo)

Întâlnirea cu Teatrul Logos: 2025
“Unii își exprimă libertatea și valoarea în sigle și logo-uri. Dă-le jos pe toate acum și vezi cu ce rămâi”

Spectacole:
Faust, A XII-a noapte, Odiseea, Iliada, Renăscut,