Pregatire
Pentru Teatrul Logos, cautarea merge în directia descoperirii valorii intrinseci, misteriale a fiecarei manifestari individuale si înaltarea reactiilor la valabilitatea lor generala, apoi transpunerea sintezei, prin mijloace adecvate, pe scena.
Munca actorului, în pregatirea unui nou spectacol, reprezinta un studiu si o sinteza a miscarii, vorbirii, respiratiei, luminii, ca mijloace esentiale de apropriere de întelesurile originare ale lucrurilor si anume de: valenta arhetipala, care reprezinta adevarul intrinsec al lucrurilor, adevarul launtric, de netagaduit, de nenegociat.
Asa cum spunea Aristotel: „Telul artei nu este reproducerea imaginii exterioare a lucrurilor, ci a însemnatatii lor launtrice”, caci aceasta este realitatea adevarata. Adevarul nu este vadit, la îndemâna oricui, ci poate fi descoperit în însasi fiinta lucrurilor, iata de ce apare atît de puternic, nevoia de aderenta spre arhetipal, care se manifesta în strînsa legatura cu particularitatea sunetelor sau a culorilor (culoarea rosie, de exemplu, conduce spre un alt continut/stare decât culoarea albastra).
Vorbirea spiritualizata a teatrului antic grecesc, cu toate meditatiile si exercitiile specifice, era constituita dintr-un vast sistem de meditare a sunetelor, a încarcaturii lor spirituale. Apoi aceasta era desavîrsita prin aruncarea cu sulita, cea de-a cincea disciplina a pentatlonului. Acest sistem se îndrepta în directia dezvoltarii sublime a vocii, a manifestarii vocale si a tonului, ca instrumente ce dezvaluie profunzimile tainelor vietii interioare a omului si ale lumilor spirituale. Exercitiile pentru sunete (sunetele erau percepute de greci ca fiinte divine, avînd o manifestare autonoma în cuvânt, el însusi - formula magica, plina de forte creatoare) confereau puterea de emanare a unei forte ezoterice, în directia publicului, conducîndu-l pe acesta la initiere, la Catharsis, la purificarea initiatoare.
Când vorbeste, omul ia în stapânire fiinta sa divina; sunetele vorbirii sunt forte creatoare, care-l unesc cu originea sa si-l ajuta sa regaseasca drumurile ce duc spre spirit.
„Prin vorbire omul se ridica deasupra animalitatii, se întoarce, tatonând, spre Eul sau divin. Pe masura ce a coborât în materie, acea scânteie desprinsa din Eul Divin, care se pregatea sa devina om, a trebuit sa se uneasca cu fortele abisului.” (Marie Steiner - von Sievers)